Programul lunii octombrie


Programul lunii septembrie


Programul lunii august

Duminica a 5-a după Rusalii

DUMINICA A 5-A DUPĂ RUSALII

Vindecarea îndrăciților din Gadara

 

Evanghelie: Matei 8, 28-34

Apostol: Romani 10, 1-10

 

Reacțiile oamenilor la vindecările și minunile lui Isus sunt diverse. Sutașul din Capernaum l-a chemat pe Isus cu toată încrederea să îi vindece sluga bolnavă, dovedind o credință mai mare decât la mulți din poporul ales al lui Israel. În continuarea aceluiași capitol 8 de la Matei, este rândul ucenicilor să fie puși la încercare. Ei se află împreună cu Isus în barcă, când pe marea Tiberiadei începe o furtună puternică, iar ucenicii îngroziți de moarte îl trezesc pe Învățătorul să facă ceva. Isus potolește furtuna și îi numește pe ucenici puțin credincioși. Aceștia se miră de puterea Mântuitorului asupra forțelor naturii.

 

În Evanghelia de astăzi, care urmează imediat după episodul furtunii de pe mare, Isus se află în ținutul Gadarenilor. Aici exorcizează doi îndrăciți, care locuiau în morminte, și trimite pe demonii lor într-o turmă de porci, care se îneacă în mare. Evanghelia nu ne spune nimic despre reacția vindecaților, ci surprinde reacția, neașteptată pentru cititor, a locuitorilor cetății: aceștia ies în întâmpinarea lui Isus și îl roagă să părăsească ținutul lor.

 

Nu toți oamenii sunt bucuroși de prezența lui Isus în mijlocul lor și nu toți apreciază faptele Lui minunate. Pentru unii Isus este izbăvire și binecuvântare, pentru alții El este pagubă și deranj. Cei doi îndrăciții au câștigat pacea sufletului și sănătatea minții. Pentru ei Isus este Izbăvitorul. Pentru ceilalți locuitori ai cetății însă, lucrarea lui Hristos a însemnat paguba pierderii porcilor. De aceea ei l-au poftit pe Mântuitorul să nu-i deranjeze cu alte minuni asemănătoare. Respingerea lui Hristos arată de fapt cât de mult s-a depărtat omul de Adevăr și de firea deosebită cu care l-a creat Dumnezeu, fiindcă cineva care nu-și compătimește aproapele și îl închide de viu în morminte și nu se bucură de vindecarea lui, ci își deplânge porcii înecați, a pierdut orice simț de orientare morală și orice asemănare cu Tatăl ceresc. 

 

Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat ca să ne învețe omenia, adică cum să ne iubim și să ne comportăm cuviincios, cu prețuire, cu compasiune și cu blândețe unii față de alții. Hristos ne-a arătat că fără omenie putem ajunge să încălcăm grav și fără remușcări demnitatea aproapelui nostru; că suntem înclinați să prețuim mai mult lucrurile materiale decât persoana. În cazuri extreme, neomenia îl poate împinge pe om să săvârșească fapte oribile față de aproapele său. Mărturia vie a omeniei este icoana chipului lui Hristos, fiindcă în chipiul lui Hristos vedem unite firea dumnezeiască și pe cea omenească, pe Dumnezeu și pe om împreună. Cine se închină chipului Mântuitorului nu poate să-și umilească, disprețuiască, prigoni și ucidă seamănul. Cine îl respinge pe Hristos este cu adevărat păgubit și devine puternic predispus atacurilor din partea vrășmașului sufletelor.

 

Pr. Dan-Cristian Vișa


Duminica a 4-a după Rusalii

DUMINICA A 4-A DUPĂ RUSALII

Vindecarea slugii sutașului

 

Evanghelia: Matei 8, 5-13

Apostol: Romani 6, 18-23

 

Isus nu refuză niciodată invitația de a intra în casa cuiva. Fie că este casa înainte-stătătorului sinagogii sau casa mai-marelui vameșilor sau casa unor femei, Isus nu face nicio diferență. El răspunde mereu rugăminților și aduce vindecare, viață, mântuire și binecuvântare acelor case. Când Isus a intrat în casa lui Iair, i-a înviat acestuia fiica (Mat. 9, 18-26); când a intrat în casa lui Zaheu vameșul, acela s-a pocăit și a dat jumătate din averea lui săracilor (Luc. 19,  1-10); când Domnul a intrat în casa Martei și Mariei l-a înviat pe fratele lor Lazăr, care murise cu patru zile înainte (Ioan 11, 1 - 12, 50).

 

Și în Evanghelia de astăzi Isus primește o invitație asemănătoare. Un sutaș din Capernaum îl roagă pe Mântuitorul să-i vindece sluga. Dar când Isus vrea să vină în casa sutașului, acesta îi spune: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu; ci zi numai un cuvânt, și se va vindeca sluga mea” (Mat. 8, 8). Isus s-a minunat de acest răspuns, și a spus că la nimeni în Israel nu a găsit atâta credință, câtă la sutaș.

 

Isus nu refuză niciodată chemarea noastră de ajutor. Ori de câte ori avem nevoie de binecuvântare, de vindecare, de izbăvire și Îl chemăm în casa sufletului nostru El vine fără ezitare și fără întârziere. Este însă necesar ca ruga noastră să fie precum cea a sutașului: făcută cu credință profundă și smerenie sinceră. Numai credința și smerenia pot să ne ridice rugăciunea la urechile Domnului și să provoace revărsarea milostivirii Sale asupra noastră. Numai credința și smerenia ne pot îndreptăți înaintea lui Dumnezeu și ne pot găti inima și sufletul ca să-L primim cu vrednicie pe Hristos.


Duminica a 3-a după Rusalii

DUMINICA A 3-A DUPĂ RUSALII
Predica de pe Muntele Fericirilor
 
Evanghelia: Matei 6, 22-33
Apostolul: Romani 5, 1-10
 
Dragi credincioși,
 
Cântărețul american Bobby McFerrin a lansat în anul 1988 un cântec, care a ocupat pentru două săptămâni locul 1 în topul Billbord. Cântecul se numea „Don’t worry, be happy“ - nu te îngrijora, nu fii procupat, ci fii vesel, fericit. Versurile primei strofe spun că orice om are necazuri în viață, dar îngrijorându-te, ele te vor apăsa de două ori mai greu. Așadar, încheie strofa, nu te îngrijora, fii vesel. În continuare cântecul spune să nu te îngrijorezi dacă nu ai unde să pui capul, dacă nu ai primit încă salariul sau dacă nu ai bani pentru ceea ce îți dorești, fiindcă atunci când te îngrijorezi chipul tău se încruntă și se întunecă și îi face pe cei din jur să se întristeze deopotrivă. Cântecul se încheie cu un sfat prețios: Fii precum copiii nevinovați, adică nu te îngrijora, ci fii vesel. Mărturisesc că audierea hitului „Don’t worry, be happy“ îmi dă de fiecare dată o dispoziție pozitivă, mă umple de încredere și mă înveselește. Mult timp după aceea îmi răsună în urechi muzica și refrenul „Don’t worry, be happy“.
 
Versurile piesei muzicale „Don’t worry, be happy“ nu ne spun o noutate. Ele ne reamintesc însă că optimismul și veselia ne ajută să găsim mai ușor rezolvări pentru grijile noastre și să depășim cu succes încercările pe care viața ni le întinde în cale.
 
Însuși Hristos ne spune în Evanghelia de astăzi să nu ne îngrijim de ce vom mânca, sau cu ce ne vom îmbrăca, fiindcă avem un Tată în ceruri, care ne iubește și se îngrijește de nevoile noastre. Să nu înțelegem însă că Isus ne încurajează să devenim trândavi, leneși, nepăsători față de nevoile noastre și ale celor din jur, gândindu-ne că Dumnezeu se va îngriji oricum de ele, fără ca noi să trebuiască să mișcăm un deget. Mesajul lui Isus este acesta:
1) Grijile trebuie să ni le purtăm, dar putem avea deplină încredere că Tatăl ceresc ni le va ușura și ne va da puterea să le depășim;
2) Sunt unele lucruri în viață pe care nu le putem schimba, care nu depind de noi și de aceea nu are rost să ne face griji pentru ele, fiindcă ne vom frământa degeaba și ne vom consuma sănătatea în zadar;
3) Trebuie să ne îngrijim întâi și întâi de lucrurile esențiale din viața noastră, de suflet, de minte, de sănătate, de familie, de apropiați, de semenii noștri, de mediul înconjurător, și nu de lucrurile egoiste, trecătoare și dăunătoare.
 
Există astăzi riscul să ne lăsăm cuprinși de prea multe griji, justificate și mai puțin justificate. Există riscul să ne încărcăm cu prea multe sarcini și preocupări, pe care să nu le putem duce la bun sfârșit, iar din această neputință să se nască frustrare și nemulțumire continuă. Există riscul, preocupați fiind într-o parte, să nu mai remarcăm oportunitățile deosebite pe care viața și oamenii din jurul nostru ni le dăruiesc. Cel mai grav este însă să ne lăsăm viața dominată de griji, să devenim robii acestora, să le slujim. Grijile ne pot fura libertatea și liniștea sufletească. De aceea trebuie să ne purtăm responsabili cu ele: pe cele întemeiate să le luăm asupra noastră și să lucrăm activ la rezolvarea lor, pe cele neîntemeiate să le eliminăm cât mai repede din viața noastră și să nu ne mai gândim la ele. Cu îngrijorarea și grijile trebuie să fim mereu în dialog, să le confruntăm și să le interogăm mereu temeinicia.
 
Sfânta Scriptură ne oferă numeroase exemple de oameni care au știut să-și gestioneze îngrijorările, fiindcă au avut încredere că Domnul este lângă ei și au nădăjduit că împreună cu El neîmplinirile și îndelungatele lor așteptări vor găsi o rezolvare. Ne amintim de soții Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, amândoi din neam preoțesc, care au ajuns la o vârstă venerabilă fără să aibă copii. Pentru cineva activ în serviciul religios public la Templul din Ierusalim, precum Zaharia, aceasta era o mare rușine. Cu toate acestea Zaharia și Elisabeta s-au păstrat drepți înaintea lui Dumnezeu, „umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului” (Luc. 1, 6). Așteptarea și încrederea în Dumnezeu au fost răsplătite. Când nimeni nu mai credea că Elisabeta va putea zămisli, din cauza vârstei înaintate, Dumnezeu i-a bine-vestit lui Zaharia prin arhanghelul Gavriil, că vor fi binecuvântați cu un prunc, care va avea un destin deosebit.
 
În Epistola către Romani, în fragmentul citit astăzi, Sfântul Apostol Pavel spune că harul lui Dumnezeu ne ajută să credem și să dăm laudă lui Dumnezeu nu numai atunci când ne merge bine, ci și în suferință, în încercare și când suntem încărcați și frământați de griji: „Ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare, și răbdarea încercare, și încercarea nădejde. Iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Spiritul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Rom. 5, 3-5). Dumnezeu ne iubește, iar această dragoste, pe care Spiritul Sfânt ne-o revarsă în inimi, ne dă speranța că toate suferințele și grijile noastre vor trece și se vor rezolva.
 
Revenind la versurile finale ale cântecului „Don’t worry, be happy“, cred că este important să căutăm mereu să fim precum copiii nevinovați: să nu ne îngrijorăm din orice și să încercăm fim mereu veseli. Și Isus spune: „De nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Mat. 18, 3). Să fim așadar veseli, dacă nu pentru noi, măcar pentru cei pe care îi iubim, să nu-i îngrijorăm degeaba și pe ei, să nu-i încărcăm cu poverile noastre și să-i întristăm, stricându-le liniștea și buna dispoziție.
 
Pr. Dan-Cristian Vișa

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

 

Evanghelia: Luca 1, 1-25; 57-68; 76; 80

Apostol: Romani 13, 11 - 14, 4

 

Zămislirea și nașterea Sfântului Ioan Botezătorul ne arată că la Dumnezeu nimic nu este cu neputința și că El ascultă rugăciunea celor răbdători și smeriți și transformă neputințele și așteptarea lor în binecuvântare și bucurie. 

 

Zaharia și Elisabeta, părinții Botezătorului, erau drepți înaintea lui Dumnezeu și umblau fără prihană în poruncile și rânduielile Domnului (Lc. 1, 6), dar cu toate acestea căsnicia lor nu a fost binecuvântată cu copii. Nu L-au judecat însă pe Dumnezeu pentru asta, ci au rămas fideli Lui și poruncilor Sale. Iar când nimeni nu mai credea că Elisabeta va putea zămisli, ea ajungând la o vârstă înaintată, la care nu mai putea avea copii, Dumnezeu i-a binevestit lui Zaharia în Templu, prin arhanghelul Gavriil, că vor fi binecuvântați cu un prunc, care va avea un destin deosebit: va fi considerat de către Isus cel mai mare născut din femeie (Mt. 11, 11), și va pregăti calea Domnului, chemând pe oameni la pocăință și botezând-i spre iertarea păcatelor, iar în cele din urma îl va boteza în apele Iordanului chiar pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

 

Fidelitatea și răbdarea față de Dumnezeu sunt întotdeauna bogat răsplătite.


Chemarea Apostolilor

 

DUMINICA A 2-A DUPĂ RUSALII

Chemarea ucenicilor

 

Evanghelia: Matei 4, 18-23

Apostolul: Romani 2, 10-16

 

Isus cheamă pe primii ucenici să-I urmeze. Față de chemarea Domnului, frații Petru și Andrei, Iacob și Ioan al lui Zevedeu, toți pescari de meserie, răspund hotărât și fără întârziere: își lasă îndeletnicirea cotidiană, lasă barca, pe părinți, și îi urmează necondiționat lui Hristos. Acum au o sarcină nouă, care depășește în calitate pe cea precedentă, dar se aseamănă în multe aspecte cu ea. Noua misiune a ucenicilor este aceea de a pescui oameni, de a-i aduce la cunoștința Evangheliei și pe calea mântuirii. Ucenicia presupune întâi de toate o disponibilitate totală a celor chemați față de maestru și de învățătura pe acesta le-o împărtășește.

 

Chemarea la ucenicie este în fond chemarea personală adresată fiecăruia dintre noi la urmarea lui Hristos. Iar urmarea lui Hristos este fără îndoială urmarea Crucii Sale. De aici se nasc două provocări: asumarea crucii noastre, luarea ei, și acceptarea schimbării, a transformării noastre. Despre asumarea crucii am vorbit în meditația de săptămâna trecută. Despre schimbare știm că înseamnă aproape întotdeauna noutate, una care ne poate entuziasma sau îngrozi. De aceea schimbarea implică curaj, inițiativă, tărie, prudență din partea celui care o acceptă. Schimbarea aduce întotdeauna modificări esențiale în viețile noastre, fiindcă este pe de-o parte părăsirea cunoscutului, a obișnuitului, și îmbrățișarea, conformarea, obișnuirea cu ceva nou. Este însă extrem de important să discernem cu înțelepciune și maturitate creștină în ce direcție merge această schimbare. Dacă se îndreaptă în direcția categoriilor lumescului, a vremelniciei, e de la sine înțeles că direcția ei este greșită. Dacă schimbarea se îndreaptă spre Dumnezeu și spre Împărăția Sa, dacă este în conformitate cu voința lui Dumnezeu, atunci putem fi siguri că ne mișcăm în direcția bună. Schimbarea este întotdeauna provocarea de a ieși în larg, de a ne depărta de siguranța portului și de a ne aventura pe ape necunoscute și uneori învolburate, spre zări noi.

 

Ucenicia este, așadar, apropierea de Hristos și depărtarea de lume. În niciun caz invers. E adevărat că vecinătatea lui Dumnezeu ne poate face, și chiar trebuie să ne facă, să fim mai activi în lume, dar nu spre servi ideologii „corecte politic” și a ne conforma modelor și tendințelor sociale și culturale actuale, ci spre a-i vorbi lumii despre Dumnezeu, spre a o mângâia, spre a mărturisi prin exemplul personal prezența vie și iubitoare a lui Dumnezeu în ea și spre a o conforma după voința Lui. Schimbarea trebuie să urmeze întotdeauna calea lui Dumnezeu și nu calea oamenilor.

 

Ucenicia are, deci, în centru urmarea lui Hristos. Urmarea este însă încadrată de două momente absolut necesare: unul anterior, care implică hotărârea și discernământul de a răspunde chemării, și altul posterior, care implică disponibilitatea pentru conformarea la schimbarea.

 

Momentul posterior este intrarea celui care primește chemarea lui Hristos și devine ucenic în frățietatea ucenicilor, a noii comunități de credință alcătuite. Hristos, chemându-i pe Petru și Andrei, pe Iacob și Ioan, i-a luat de la îndeletnicirea lor de pescari și de la părintele lor, dar nu s-a atins de raportul fratern dintre ei, nu l-a luat pe unul și pe celălalt l-a lăsat, ci i-a chemat pe frați împreună. În chemarea perechilor de frați trebuie recunoscută noua frăție duhovnicească, noua familie spirituală, care se constituie încet-încet ca și comunitatea care urmează lui Hristos. Această comunitate nu este însă formată din cei care doar ascută cuvântul atunci când Isus îl predică, ci din cei care, după ce au primit cuvântul, acceptă imediat chemarea și urmează lui Hristos, făcând acest cuvânt (vezi și Rom. 2, 13, Apostolul Duminicii).

 

Momentul anterior urmării lui Hristos, nu apare în Evanghelia de astăzi, dar se vorbește despre el chiar în versetul de dinainte. Acest moment este pocăința, convertirea, întoarcerea la Dumnezeu: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Mat. 4, 17), predică Isus. Ucenicia începe cu pocăință. Nu poate exista urmare autentică a lui Hristos, dacă nu există pocăință, adică smerenia propriei voințe, căința pentru păcatele săvârșite, mărturisirea lor și cerea iertării de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel a devenit ucenic și apostol al lui Isus începând cu pocăința: „Prin pocăință L-ai primit pe hulitorul și marele prigonitor Pavel”, spune o rugăciune (Sfânta Taină a Maslului, Rugăciunea a 7-a). Fără pocăință omul este cu picioarele în două bărci, pe de-o parte în barca ispitelor lumești și vremelnice, pe de alta în barca sfințitoare a lui Dumnezeu, a uceniciei, a comunității de credință în Hristos. „Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona” (Mat. 16, 13), spune Isus. Fără pocăință riscăm să facem din urmarea lui Hristos o urmarea a propriilor interese și viziuni, fie ele și dintr-acelea care aparent slujesc comunitatea și biserica, dar care pe termen lung se vor dovedi departe de a fi voința și calea Domnului. Pocăința este primul pas în urmarea lui Hristos și condiția indispensabilă pentru a accepta și dezvolta cu discernământ sănătos schimbarea pe care aceasta o aduce cu sine.

 

Pr. Dan-Cristian Vișa

  

Duminica tuturor Sfinților

DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR

 

 

Apostol: Evrei 11, 33-40

Evanghelie: Matei 10, 32-33; 37-37; 19, 27-30

 

Dragi credincioși,

 

Contextul Evangheliei de astăzi este chemarea celor doisprezece ucenici la apostolat și trimiterea lor să propovăduiască apropierea Împărăției cerurilor și să vindece pe bolnavi. Predicarea publică a cuvântului lui Dumnezeu nu este însă o misiune ușoară. Pentru numele lui Isus ucenicii vor fi urâți, izgoniți din sinagogi, bătuți, vor fi duși la judecată în fața dregătorilor și ai regilor, vor fi repudiați chiar de propriile familii. Cu toate acestea Isus le spune să nu se teamă, fiindcă Dumnezeu îi are în pază și îi prețuiește mai mult decât pe orice altă creatură.

 

Chemarea la apostolat a celor doisprezece ucenici, a urmașilor din scaunele lor, precum și a tuturor oamenilor din toate timpurile, care și-au consacrat viața lui Dumnezeu, este, în cele din urmă, vocația la sfințenie. Fiecare creștin este chemat la sfințenie încă din ziua botezului său. Această chemare este semnul că Dumnezeu ne prețuiește, ne apreciază, așa cum nimeni nu ar putea să o facă mai mult, și că vrea să ne cuprindă în mâinile Sale și să ne replămădească firea după asemănarea Lui. Sfințenia este asemănarea omului în cel mai mare grad posibil cu Dumnezeu.

 

Chemarea la apostolat este chemarea la sfințenie. Și ce trebuie să facem pentru a ne sfinții, pentru a răspunde vocației Sfântului Spirit? 

 

Evanghelia de astăzi ne dă trei repere ale sfințeniei: să-L mărturisim pe Hristos; să-L iubim pe Hristos; să-L urmăm pe Hristos.

 

  1. Să-L mărturisim pe Hristos: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu” (Mat. 10, 32). Îl mărturisim pe Hristos acordându-I primul loc în viața noastră. Îl mărturisim pe Isus când nu ne rușinăm înaintea oamenilor de El, de Biserica Lui, de faptul că suntem creștini și ținem la credința noastră, chiar dacă unii o consideră naivă și depășită. Îl mărturisim pe Hristos când promovăm valorile creștine în cultura și societatea de astăzi. Răsplata mărturisirii este acesta: „Cine mărturisește că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el și el în Dumnezeu” (1 Ioan 4, 15), și: „De vei mărturisi cu gura ta că Isus este Domn și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui.” (Rom. 10, 9).

 

  1. Să-L iubim pe Hristos: „Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Mat. 10, 37). Să-L iubim pe Hristos înseamnă să păzim poruncile Lui și să-I slujim: „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui” (1 Ioan 5, 3), să ne lipim de El și să-I slujim din toată inima și din tot sufletul nostru (Iosua 22, 5). Cel mai bun și folositor mod de a ne arăta dragostea pentru Isus este să facem aceste trei lucruri: rugăciune, post și fapte de milostenie. Mai ales faptele de milostenie sunt bineplăcute lui Dumnezeu, fiindcă făcându-le pentru aproapele nostru, adică „unuia dintre acești frați ai Mei prea mici” (Mat. 25, 40) le facem pentru Însuși Hristos și arătăm că Îl iubim și ne iubim unul pe altul, așa cum El ne-a poruncit (Ioan 15, 17).

 

  1. Să-L urmăm pe Hristos: „Și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Mt. 10, 38). Începutul urmării lui Hristos este luarea crucii noastre, asumarea ei. Nu trebuie să privim crucea mereu că pe o povară, ca pe o suferință sau boală, care ne-a fost dată și pe care trebuie să o purtăm fără voia noastră. Crucea, ca urmare a lui Hristos, poate să fie un angajament, pe care să ni-l asumăm și să-l reînnoim în fiecare zi cu bucurie. De pildă, precum făcea cuviosul Antonie cel Mare, să începem fiecare zi cu Dumnezeu, cu o rugăciune de mulțumire, cu o vorbă bună și un zâmbet dăruite aproapelui, străduindu-ne apoi, ca pe parcursul întregii zile, să stăm în fața Lui așa cum se cuvine a sta în fața Domnului nostru: cu inimă curată și pregătiți să ascultăm de voia Lui și să urmăm calea Lui (Vita Antonii, 7, 12).

COBORÂREA SFÂNTULUI SPIRIT

COBORÂREA SFÂNTULUI SPIRIT

 

Apostol: Fapte 2, 1-11

Evanghelie: Ioan 7, 37-53; 8, 12

 

Dragi credincioși,

 

Există două momente fundamentale în istoria mântuirii: 1. Când oamenii au vrut să se facă dumnezei, la Trunul Babel; și 2. când Dumnezeu s-a făcut om, pentru a-i conduce pe oameni în cer. Încercarea oamenilor de a se îndumnezei prin propriile forțe, fără harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, a avut ca rezultat încurcarea limbilor lor, astfel încât să nu se mai înțeleagă între ei și să trăiască debinați, înstrăinați, uneori în dușmănie. Venirea lui Dumnezeu în lume a avut efectul opus: să-i unească pe oameni prin limba Evangheliei și prin Spiritul Sfânt în aceeași credință și Biserică și să le arate calea adevărată spre Dumnezeu și spre Împărăția Sa. Acest al doilea moment cuprinde două etape: a) Întruparea Cuvântului în Isus Hristos, care a adus evanghelia, limba nouă, dumnezeiască, și a descoperit oamenilor pe adevăratul Dumnezeu, unindu-i în aceeași credință pe toți cei ce primesc cuvântul, îl ascultă, îl păzesc în inimile lor și îl fac; b) a doua etapă fiind Coborârea Spiritului Sfânt și nașterea Bisericii. La Cincizecime Apostolii, luminați și însuflețiți de Sfântul Spirit, au vorbit în limba credinței despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, iar fiecare dintre cei ce i-au ascultat au înțeles predicarea în limba maternă, arătându-se astfel că limba evangheliei este comună tuturor neamurilor și că îi unește pe oameni.

 

Dacă turnul Babel este simbolul mândriei omului de a se face stăpân peste Dumnezeu și lume, Cincizecimea este simbolul mângâierii date oamenilor de Dumnezeu, care a venit în lume, smerindu-Se pe Sine, ca să o mântuiască și pe om să-l ridice la viața veșnică. Turnul Babel este încurcarea limbilor, înstrăinarea, abandonul, dezbinarea, dușmania între oameni. Coborârea Sfântul Spirit este începutul, clădirea, adevăratei casei „trun” a lui Dumnezeu: Biserica, prin care oamenii sunt conduși de Sfântul Spirit la unitate, la înțelegere și la bună conviețuire unii cu alții.

 

Dragi credincioși, tragedia noastră, a omenirii, este că avem mândria și pornirea de a construi iar și iar turnul din Babilon, de a ne pune pe noi înșine măsură a lucrurilor, și de a-L exclude pe Dumnezeu din calculele noastre. Progresul tehnicii și evoliuția culturală și socială din ultimele decenii ne-au dat încrederea că avem puterea și mijloacele necesare să reconstruim lumea și pe om fără ajutorul lui Dumnezeu; ne-au dat încrederea că suntem în posesia adevărului, a libertății și că ne putem autodetermina. 

 

Vedem însă că în loc să ne cunoaștem și să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și între noi, ne ignorăm tot mai des și devenim tot mai indiferenți unii față de alții; ne izolăm în propria noastră lume. Astăzi toți vorbesc, dar nimeni nu mai ascultă. Aceasta să fie libertatea? Observăm cum limba și înțelegerea noastră devin din ce în ce mai „babiloniene”, tot mai încurcate. Astăzi este atâta informație, încât pe nimeni nu mai interesează nimic, decât superficial; astăzi toate părerile sunt adevărate și nu este nimic absolut: Câte opinii, atâtea adevăruri. Ce mai este atunci adevărul? Și apoi un lucru este incontestabil: În loc să se răspândească în lume pacea, dragostea, buna înțelegere, solidaritatea, umanitatea și unitatea, se răspândesc tot mai mult ura, agresiunea, violența, neîncrederea, frica de celălalt, exploatarea celuilalt, cu alte cuvinte devenim periculoși unul pentru celălalt, constuim împotriva noastră, ca babilonienii.

 

Sărbătoarea Cincizecimii ne aduce aminte că putem depăși tragedia turnului Babel dacă îl primim în noi pe Spiritul Sfânt, dacă ne lăsăm pătrunși și înflăcărați de Spiritul cel nou. Mângâietorul ne dă o inimă și o limbă nouă. Inima nouă este inima smerită, „pe care Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 18). Limba nouă este mărturisirea de credință, singurul Adevăr, că: „Domn este Isus” (1 Cor, 12, 3). Trebuie să avem smerenia să-L mărturisim pe Isus ca fiind singurul Domn, și să confesăm această credință împreună cu întreaga Biserică. Noul cuvânt învinge dezbinarea și ne unește în aceeași credință, ne scoate din izolare și ne conduce pe unii către alții. Dar nu putem ajunge singuri, pe cont propriu, la cunoașterea adevărului. Isus ne spune în Evanghelia de astăzi: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea” (In. 7, 38). Apa pe care Isus o dă este cuvântul și Spiritul Sfânt. Cuvântul a fost predicat, vestit; Spiritul a fost dat, a purces, iar „când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (In. 16, 13). Trebuie să lăsăm cuvântul lui Hristos și pe Sfântul Spirit să ne adape inimile și să ne conducă la Adevăr și la Viața în Dumnezeu.

 

Adevărata unitate și înțelegere între oameni se poate dobândi doar cu o inimă deschisă și smerită și cu limba nouă a credinței în Domnul Isus Hristos. Numai Adevărul ne unește.

 


Programul lunii iunie


Duminica Sf. Părinți de la Conciliul I Ecumenic

DUMINICA SF. PĂRINȚI DE LA CONCILIUL I ECUMENIC (NICEEA, 325), Ioan 17, 1-13 

 

Evanghelia Duminicii Sf. Părinți este rugăciunea lui Hristos adresată Tatălui cu puțin timp înainte de Patimi. Rugăciunea Domnului cuprinde trei cereri importante, primele două grupte împreună, iar a treia formulată către sfârșit. Isus se roagă să fie preamărit de Tatăl ca „să dea viață tuturor acelora pe care” El (Tatăl) i-ai dat Lui. Această viață veșnică este ca „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe Care L-ai trimis”. A treia cerere este ca Dumnezeu să-i păzească pe toți credincioșii în numele Lui „ca să fie una precum suntem Noi”. Pe scurt, Isus se roagă Tatălui să dea viața veșnică, lumina cunoștinței despre adevăratul Dumnezeu și paza unității în credință tuturor celor ce cred în Hristos.

 

Hristos se roagă Tatălui și Tatăl Îl ascultă. Hristos ne-a adus viața veșnică, cunoștința despre Dumnezeu și unitatea în credință. Numai datorită Întrupării și Învierii Domnului Hristos, am fost izbăviți din moarte, întuneric și dezbinare.

 

Hristos ne-a dat viața veșnică murind pe cruce, călcând cu moartea Sa pe moarte, care îi ținea pe oameni prizonieri în pântecele său. Învierea lui Hristos a transformat moartea în viață, în viața care depășește condiția noastă umană, materială, vremelnică. Hristos ne-a dat viața Tatălui, viața veșnică, care este de la Dumnezeu și în Dumnezeu. Ne-a îndumnezeit. Iar noi, odată spălați în apa iertării păcatului strămoșesc și îmbrăcați cu haină luminoasă a Sfântului Spirit și consacrați lui Hristos în Sfânta Taină a Botezului, devenim oameni noi, întru acestă viață nouă.

 

Prin Învierea lui Isus am primit viața veșnică, dar totodată și lumina cunoștinței lui Dumnezeu. Lumina Învierii Domnului ne-a luminat, în primul rând, misterul Întrupării Mântuitorului, anume că Dumnezeu a iubit atât de mult lume și pe om, încât L-a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut, ca să se mântuiască prin El lumea (In.3,16-17). În lumina jertfei lui Hristos și a Învierii Sale am ajuns să înțelegem ceea ce Isus a predicat și a învățat. Misterul Învierii Domnului ne formează ochii și sufletul să interpretăm corect ceea ce Cuvântul întrupat a vorbit și a făcut pe pământ. Nu putem pătrunde înțelesul profund al evangheliilor dacă nu credem în Înviere. Pur și simplu ne lipsește lumina.

 

Mai mult decât atât, nu doar din cuvintele și faptele Mântuitorului am cunoscut pe Dumnezeu, ci mai cu seamă prin Însăși Persoana lui Hristos. În Hristos, Fiul Unul născut, îl cunoaștem pe Dumnezeu-Tatăl, pe care până atunci niciun om nu L-a văzut, fiindcă zice Dumnezeu lui Moise: „Nu poate vedea omul Fața mea și să trăiască” (Ieș. 33,20). Dar în Persoana lui Hristos putem vedea Însăși chipul lui Dumnezeu-Tatăl, fiindcă Cuvântul, care este mai înainte de veci din Tatăl, a luat trup omenesc ca al nostru și ni S-a arătat după firea noastră omenească. Prin Sine Hristos ni L-a arătat pe Tatăl, fiindcă Hristos este de-o ființă, din aceeași fire dumneziască cu Tatăl. Astfel: „Cine M-a văzut pe Mine, pe Tatăl L-a văzut” (In.14,9), îi spune Isus apostolului Filip; și „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (In.14,6). Negreșit, cuvântul Evangheliei și icoana Domnului nostru Isus Hristos sunt punte și fereastră către chipul veșnic al Tatălui, al adevărtului Dumnezeu.

 

Însă nu doar să-L vedem și să-L cunoaștem pe Dumnezeu este important, ci și să păstrăm credința 

vie și cunoștința despre Dumnezeu neschimbată. Iar acest lucru este posibil numai dacă Dumnezeu rămâne în noi. De aceea spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi și dragostea lui e desăvârșită” (1 In. 4,12); și mai departe: „Cine mărturisește că Isus este Fiul lui lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el și el în Dumnezeu” (1 In 4,15).

Chiar dacă nu L-am fi văzut pe Dumnezeu niciodată, dar avem dragoste, Dumnezeu este prezent și rămâne viu în sufletele noastre. Aceste versete ne dezvăluie un lucru și mai profund. Ne deslușesc ce a vrut Domnul Isus să spună prin cuvintele: „ca toți să fie una, precum suntem Noi”. Unitatea este dovada că Dumnezeu este întru noi și noi întru dragostea Lui. „Ca toți să fie una” înseamnă să-L avem mereu pe Dumnezeu în inimile noastre, iubindu-L și iubindu-i pe semenii noștri. Nu există unitate cu Dumnezeu și între oameni fără iubire. Dumnezeu rămâne în noi numai dacă iubim și mărturisim credința noastră în Isus. Modelul iubirii desăvârșite este Sfânta Treime. De aceea spune Ioan „ca să fie una precum suntem Noi”. Acel Noi este Sfânta Treime. Între Persoanele Sf. Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Spirit, care sunt de-o fire dumnezeiască, există legătura iubirii. Din iubire Tatăl a născut înainte de veci pe Fiul, ca prin El să ne dea cuvântul Său și să ne mântuiască, arătând astfel dragostea Sa pentru noi, și tot din iubire Sfântul Spirit a purces de la Tatăl (și de la Fiul), ca să ne călăuzească către Împărăția Tatălui, după ce Fiul S-a înălțat la cer. Testamentul lui Hristos după Înălțare și până la ce-a de-a doua venire a Lui, Legea cea Nouă, este să rămânem uniți în credința și dragostea lui Dumnezeu. Rămânem uniți în credință dacă împlinim cea mai mare poruncă pe care Dumnezeu a dat-o: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”, și „pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Mc.12,30-31).


Înălțarea Domnului

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI, Lc. 24, 36-53

 

Hristos S-a înălțat!

 

Dragi credincioși,

Evanghelia Înălțării Domnului ne spune că Isus i-a luat pe apostoli și i-a dus afară din Ierusalim și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu mare bucurie. 

De unde vine această bucurie a apostolilor? Nu ar fi trebuit să fie întristați, că Mirele nu mai este cu ei, că Învățătorul a plecat din mijlocul lor și au rămas orfani?

 

Apostolii sunt plini de bucurie, fiindcă Domnul i-a pregătit pentru ceasul acesta: le-a dat pacea Lui, le-a luminat ochii, le-a întărit credința în Înviere; le-a promis că nu-i va lăsa orfani, ci se va întoarce (In.14,18), și că în curând vor fi îmbrăcați cu putere de sus, cu Spiritul Sfânt, care îi va mângâia, îi va învața toate și le va da curaj să mărturisească cuvântul Domnului în lume. 

 

Apostolii sunt plini de bucurie că Domnul S-a înălțat ca să le gătească loc în casa Tatălui (In.14,2). Cu alte cuvinte, Domnul l-a ridicat pe om să locuiască în casa Sa, l-a îndumnezeit, cu spune Sfântul Atanasie. Dar acest lucru nu înseamnă că omul va locui cu Dumnezeu doar când va ajunge în împărăția cerurilor, ci că el poate ocupa un loc alături de Dumnezeu încă din această viață, fiindcă Domnul este în mijlocul tuturor celor ce cred în El, a celor ce se îl cheamă și se adună întru numele Lui. 

 

Unde Dumnezeu este în credința oamenilor, acolo El are loc și este prezent, acolo se naște bucuria pe care au trăit-o apostolii în momentul înălțării Domnului. Și noi putem face din viața noastră un loc al lui Dumnezeu, un loc al bucuriei, al binecuvântării și al mărturisirii. Bucuria noastră începe cu credința în Învierea Domnului, de unde ne luăm pacea și întărirea. Dar știm că nicio bucurie nu este deplină dacă nu este împărtășită. De aceea, precum apostolii, care imediat după Înălțare au început să laude și să binecuvânteze pe Dumnezeu în Templu, trebuie și noi să răspândim bucuria Învierii între semenii noștri și să devenim binecuvântare pentru ei.

 

Dumnezeu ne-a gătit loc în casa Sa, noi i-am pregătit loc în sufletele și în casele noastre?


Programul lunii mai


ANUNȚ referitor la celebrarea Sfintelor Liturghii


Vinerea Mare

Dragi credincioși, în Vinerea Mare Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos este răstignit. Crucea Lui se ridică pe muntele Golgota, precum se ridica odinioară în mijlocul raiul pomul căderii lui Adam și al Evei. Dar de acestă dată pe lemn nu este amăgitorul, ci Mântuitorul. Prin smerirea și ascultarea până la moarte față de voia Tatălui, Isus repară păcatul lui Adam și al Evei săvârșit din neascultare și din mândria de a fi ca Dumnezeu. Isus este noul Adam, iar în El se petrece restaurarea întregii Creații. 

Suntem chemați și noi să venim sub crucea lui Isus. Nu este chemarea mieroasă a amăgitorului, care i-a ispitit pe protopărinții noștri, ci este stigătul dureros al Fiului lui Dumnezeu, care a luat asupra Sa păcatele lumii întregi, ale noastre, și le-a răstignit cu Sine pe cruce. Astfel a plătit plata mândriei, a neascultării și a poftelor noastre. Sub crucea lui Isus ni se dă adevăratul fructul al vieții și al cunoașterii, care nu este fructul pierzării. Acest fruct este însuși Trupul lui Hristos care se frânge pe cruce și însuși Sângele Lui care se varsă pentru iertarea păcatelor noastre.

 

 

Fiecare mădular al sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini; fața scuipări; obrazul, loviri cu palmele; gura, gustarea oțetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgânești; spatele, biciuiri și mâna trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, și cuie, încheieturile și coasta, suliță. Cel ce ai pătimit pentru noi, și ne-ai mântuit pe noi din patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de oameni, și ne-ai înălțat, atotputernice Mântuitorule, miluiește-ne pe noi.


Joia Mare

Dragi credincioși, suntem în Joia Patimilor lui Hristos. În această zi s-au petrecut patru momente importante pe care vi le voi aminti: Hristos spală picioarele celor 12 apostoli; Cina cea de Taină; Hristos se roagă în grădina Ghetsimani; Hristos este trădat de Iuda și arestat de slujitorii arhiereilor.

  1. Hristos spală picioarele celor 12 apostoli (Ioan 13, 4-17). Înainte de a cina, aflându-se toți laolaltă, Isus spală picioarele celor 12 apostoli. Ajungând la Petru, acesta refuză să-L lase pe Mântuitorul să-i spele picioarele. Dar Isus îi spune că dacă nu-i va spăla picioarele, Petru nu va avea parte de El. Atunci Petru cere să-i spele nu numai picioarele ci și mâinile și capul. Imediat Isus le spune atunci apostolilor că, deși spălați, nu toți sunt curați, făcând referire la trădarea lui Iuda. Le mai spune și că sunt datori să-și spele unii altora picioarele.

Spălarea picioarelor apostolilor ne arată că Isus nu a venit să domnescă și să stăpânească peste supușii săi, ci ca să-i slujeasă și să-i învețe smerenia și cum să se poarte unii cu alții: să nu caute întâietatea și să nu umble după recunoaștere din partea omaneilor, ci să-și slujească cu dragoste și smerenie aproapele. De asemnea spălarea picioarelor este momentul instituirii Tainei Sfintei Spovedanii. În spovedanie Isus ne spală de păcatele pe care le-am mărturisit și de care ne căim și ne cere să iertăm și noi, la rându-ne, pe cei ce ne-au greșit. Odată spălați și căiți, ne îmbrăcăm cu Isus și „avem parte de El”, fiind pregătiți să participăm la Cină și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său.

 

Dumnezeu, ale ucenicilor picioare seara le-a spălat,

Al cărui picior altădată, prin Eden, la amiază a umblat.

 

  1. Cina cea de Taină (Matei 26, 20-29, Luca 22, 14-30). Isus șade la masă împreună cu cei 12 apostoli. Spune din nou că unul Îl va vinde: cel care întinge cu El în blid. Iuda este vădit. Apoi Hristos ia pâinea, o binecuvântează, o frânge și o împarte apostolilor, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Pe urmă Isus ia potirul cu vin, mulțumește, zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.

La Cina cea de Taină Isus sărbătorește cu apostolii paștile evreiesc, care comemorează ieșirea israeliților din robia Egiptului. Cina lui Hristos este însă o Cină nouă, un Paști nou, o Ieșire nouă, care desăvârșește paștile evreiesc. Dacă la paștile evreilor se sacrifica și se consuma un miel, împlinindu-se astfel porunca dată de Dumnezeu în noaptea ieșirii din Egipt, iată că la Noile Paști Însuși Domnul Isus este Mielul care se duce spre jertfire și se consumă, începând cu această noapte. Pâinea care se frânge și vinul care se bea sunt Trupul și Sângele Domnului, care se aduc jertfă pentru scoaterea omului din robia păcatului și a morții. Trupul frânt și Sângele vărsat al Mântuitorului sunt prețul Iertării și al Învierii. Cina pe care Hristos o mănâncă împreună cu apostolii în Joia Mare instituie Taina Sfintei Euharistii. La fiecare Sfântă Liturghie se săvârșește sfințirea Darurilor, a pâinii și a vinului, și împărtășirea credincioșilor cu Trupul și Sângele Domnului. La fiecare Dumnezeiască Liturghie comemorăm Cina lui Hristos din Joia Mare, fiindcă Isus ne-a dat poruncă: Aceasta să faceți spre pomenirea Mea. (Luca 22, 19)

 

Îndoită-i cina: și Paștile legii, dar și Paștile nou,

Căci Domnul aduce nouă, spre hrănire, Sângele și Trupul Său.


  1. Hristos se roagă în grădina Ghetsimani (Matei 26, 30-45, Luca 22, 39-46). Isus, împreună cu apostolii, merg să se roage în grădina Ghetsimani din Muntele Măslinilor. Isus ia pe Petru, Ioan și Iacob cu Sine și merge la locul de rugăciune. Le spune să rămână acolo în priveghere și rugăciune. Apoi El se depărtează puțin ca să se roage singur. Sufletul lui Isus este întristat și mâhnit. Cere Tatălui să treacă paharul acesta amar de la El, dar să nu se facă precum vrea El, ci precum este voia Tatălui. În timpul rugăciunii stăruitoare sudoarea lui Isus se face picuri de sânge și cade pe pământ. Isus se întoarce de două ori la ucenici și îi găsește de fiecare dată dormind. Le spune să privegheze și să se roage pentru ca să nu cadă în ispită.

La rugăciunea din grădina Ghetsimani vedem că și Isus a trăit momente de spaimă care I-au întristat și mâhnit profund sufeltul. Dar le-a depășit prin rugăciune și prin supunere față de voința Tatălui. S-a rugat atât de stăruitor, încât sudoarea de pe față s-a prefăcut în picături de sânge. S-a făcut ascultător și smerit față de porunca Tatălui încât a acceptat până și moartea, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Privind la exemplul lui Isus, avem și noi convingerea că putem depăși orice criză care ne mâhnește sufletele. Pentru acestă trebuie însă priveghere asiduă și rugăciune multă ca să nu intrăm în ispită, căci sufletul este osârduitor, dar trupul neputincios. (Matei, 26, 41). 

 

Tu Te rogi, Hristoase, Dumnezeul meu,

Picături de sânge-s pe-ntreg chipul Tău!

Pari că Tu asculți de-a morții învoieli,

Dar pui toate acestea pe dușman roșeli!

 

 

  1. Isus este arestat de slujitorii arhiereilor (Matei 26, 46-56, Luca 22, 47-53). Pe când încă Isus vorbea ucenicilor sosește Iuda cu mulțime multă de oameni înarmați. Iuda se apropie de Isus și-L sărută, arătând cu acest semn că Isus este Cel pe care soldații trebuie să-L aresteze. Atunci Petru scoate sabia și taie urechea slugii arhiereului. Isus i-a poruncit că pună imediat sabia înapoi în teacă, fiindcă toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Apoi Isus este dus la arhiereii evreilor să fie judecat. Toată noapte Isus va fi batjocorit și bătut.

Arestarea lui Isus este începutul patimilor. Isus se dă de bunăvoie, fără luptă și împotrivire, în mâinile celor care-L vor duce la moarte. Acum se împlinește profeția lui Isaia, care spune: Chinuit a fost, dar S-a supus și nu și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu și-a deschis gura Sa (Isaia 53, 7). Domnul Cerului și al Pământului S-a smerit într-atâta, încât a primit să se supună trădării, nedreptății, osândirii și loviturilor omenești. În smerenie și neîmpotrivire sălășluiește puterea de a birui lumea.

 

La ce trebuie săbii, oameni rătăciți?

Pentru ce cu bețe la Domnul veniți?

Oare nu de voie în lume a venit?

 

Și prin a Sa moarte El ne-a mântuit?

 


ACTUAL

Din cauza resticțiilor cauzate de COVID-19 sfintele slujbe din Săptămâna Patimilor,  slujba Învierii și Sfânta Liturghie din Duminica Paștilor nu se vor putea oficia în biserica noastră.


Împăratul smereniei

 

Dragi credincioși, Isus intră Ierusalim călare pe mânzul unei asine. Oamenii îl primesc ca pe un împărat  întors victorios din bătălie. Îi aștern hainele lor și frunze de palmier la picioare, Îi cântă “Osana, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!” Dar oamenii nu știu că bătălia lui Hristos abia acum începe. Isus trebuie să biruie asupra lumii, a păcatului și a morții. Și aceasta victorie nu se dobândește cu forța armelor, a armatelor puternice și a tacticilor iscusite. Această luptă se câștigă cu smerenie și jertfă. Hristos nu vine să domine și să stăpânească lumea, ci să o slujească, dându-Se pe sine jertfă pentru mântuirea ei. De aceea Mântuitorul intră smerit în Cetatea lui David, calare pe spatele unui mânz pe care nu mai călărise nimeni înainte, fiindcă nimeni înaintea lui Isus nu a încercat să salveze lumea, slujind-o cu dragoste până la moarte.


Prietenii lui Isus

      Dragi credincioși, Isus, însoțit de ucenicii, a mers în Betania ca să-l învie pe Lazăr. A făcut acest lucru din două motive: pentru că Lazăr și surorile lui, Marta și Maria, îi erau prieteni iubiți; și pentru că să le arate celor de acolo, că El este Învierea și Viața, adică Cel care poate învia și Cel care dă viață.Și nu este nicidecum exagerat să spunem că Hristos dă învierea și viața tuturor prietenilor săi, tuturor celor care Îl iubesc, cred în El și Îi cer acest lucru. Am văzut asta de atâtea ori.

     Și noi am devenit cândva prietenii lui Isus: la Sfântul Botez, când ne-am îmbrăcat cu Hristos: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat. Aliluia.” Pe parcurs însă fidelitatea noastră față de El a mai scăzut, nu L-am mai căutat cu lunile, anii. Totuși în noi exită, chiar dacă aproape inactivă, legătura de prietenie cu Dumnezeu, cu Isus, care a fost încheiată la botez - legătura botezului. Biserica ne pune la dispoziție mijloace prin care putem reactiva acestă legătură: Taina Sfintei Spovedanii, prin care ne reconectăm, ne reapropiem de Dumnezeu, și Taina Sfântei Împărtășanii, prin care participăm la viața în Dumnezeu. Putem însă să reînnodăm prietenia cu Isus și altfel, de pildă, chemându-L să ne lumineze și să conlucreze cu noi în orice activitate, însemnându-ne lucrarea cu semnul crucii, cerându-I să binecuvânteze pașii noștri, lucrul mâinilor noastre, mulțumindu-i pentru ziua care a trecut etc.

 

      Poate că nu am realizat până acum, dar manifestăm prietenia cu Isus și când cerem preotului să pomenească pe vii și pe adormiții noștri. Atunci ne arătăm credința în Învierea și Viața pe care Hristos le dă. Avem încredere, ca într-un bun prieten, că i-am încredințat pe cei dragi ai noști în grija cui trebuie. Toate acestea arată că dorim să-L avem pe Mântuitorul cât mai aproape de sufletele noastre, fiindcă El ne dă pacea, încrederea și dragostea pe care nimeni altcineva nu ne-o poate da. De aceea este important să rămânem mereu prieteni cu Isus, să-L păstrăm pe prima poziție în lista noastră de prieteni.

 


Această boală nu este spre moarte

     Dragi credincioși, sâmbătă, Domnul Isus va ajunge în Betania (localitate aflată la câțiva kilometri de Ierusalim), unde îl va învia pe Lazăr din morți. Astăzi Lazăr este deja în mormânt de două zile, iar Isus se află pe drum către Betania. Surorile lui Lazăr, Maria și Marta, îi trimiseseră vorbă să se grăbească, că fratele lor este grav bolnav. Fiindcă Isus s-a lăsat însă așteptat timp de patru zile, surorile, în durerea lor pentru fratele pierdut, nu vor ezita să îi reproșeze Domnului, că dacă ar fi ajuns mai repede, Lazăr nu ar fi murit. Dar Isus nu se grăbește. Le explică ucenicilor doar atât: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu”.

     De multe ori, și cu atât mai mult în această perioadă de răspândire a bolii COVID-19, putem avea și noi impresia că Hristos nu se grăbește să asculte rugăciunile noastre, că nu intervine destul de repede ca să schimbe situația de criză în care ne aflăm, că Domnul e mut și surd la chemarea noastră. Acestea sunt însă vocile neputințelor și disperării noastre. Hristos nu ne părăsește niciodată, nu abandonează pe niciun fiu și pe nicio fiică care aleargă la Dânsul, cu atât mai puțin în momentele de cumpănă. Suntem de obicei noi cei care ne depărtăm de Mântuitorul, cei care dorim autonomie, răgaz și distanță față de El și de poruncile Lui. Înțelegem și simțim că Isus este aproape de noi în încercări și necazuri, dacă și noi, la rândul nostru, petrecem sub crucea Lui, fiindu-i aproape în suferința omenească provocată de răstignire. În Hristos răstignit pe cruce vedem răstignite toate disperările și neliniștile noastre, iar în Învierea Sa vedem toată firea noastră mântuită.

     „Această boală nu este spre moarte”, spune Isus, ci ca să se arate că Hristos este vindecătorul tuturor bolilor și călcător asupra morții. „Această boală” este îndeosebi pentru ca să ne întărim în credință și în dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. „Această boală” este ca să ne apropie mai mult pe unii de alții, și pe toți de Hristos; este să ne adune, în Săptămâna Mare care se apropie, sub Crucea mântuitoare a Domnului; este ca să exersăm răbdarea sub cruce și încrederea în Înviere.


PSALMUL 90

 

Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. 

Va zice Domnului: «Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul». 

Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător. 

Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.

Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,

De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.

Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.

Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.

Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.

Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.

Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.

«Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.

Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.

Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea».

 

 


Toate sunt cu putință celui ce crede

    Este Duminica a 4-a din Postul Mare. Evanghelia (Mc.9,17-32) relatează episodul vindecării unui tânăr, pe care un tată îl aduce la Isus. Tânărul era chinuit din pruncie de un duh mut. Isus spune tatălui că un singur lucru trebuie să facă: să creadă că băiatul se va vindeca: „Dacă poți crede„ , spune Mântuitorul, „toate sunt cu putință celui ce crede”. Tatăl tânărului răspunde lui Isus: ”Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”, și Isus scoate duhul mut din băiat. Dar Evanghelia nu se termină aici. Ucenicii întreabă pe Isus de ce ei nu au putut să izgonească demonul. Isus le răspunde: „Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post”.

   

     Ne aflăm într-o perioadă în care bântuie în lume un duh mut. Nu este un „duh” propriu-zis, așa cum sunt cele pe care le cunoaștem din Scripturi, ci este o particulă de material genetic încapsulat care caută gazde vii, pe care să le „posedeze”. Se numește coronavirus. Și după cum vedem, nu putem, deocamdată, să intervenim direct asupra lui și să-l anihilăm. Nu avem mijloacele. Putem trata simptomele - cei mai norocoși nici măcar nu dezvoltă simptome sau se vindecă de la sine -, putem să prevenim contractarea virusului, urmând câteva simple reguli de igienă etc. 

     Răspândirea necontrolată a virusului a creat în viețile noastre câteva sitații noi și fără precedent: incertitudinea pentru ziua de mâine, așteptarea depășirii crizei și reluarea vieții obișnuite, izolarea și distanța față de ceilalți, suspiciunea și groază continuă că cei din jurul nostru ar putea fi loviți de boală și ne-ar putea contamina etc. 

     Din nefericire acestă criză se răsfrânge negativ și asupra vieții noastre duhovnicești, mai ales că acum suntem privați de participarea la Sfintelor Liturghii, de Sfânta Împărtășanie și celelalte Sfinte Taine, de sărbătorirea Învierii. Sufletul nostru riscă să se infecteze cu un fel de „muțenie”, de împietrire, ale cărei simptome cele mai frecvente sunt deznădejdea și angoasa (neliniștea). 

     Împotriva „muțeniei” sufletului trebuie să luptăm acum. Evanghelia de astăzi ne oferă mijloacele cu care să combatem împotriva ei. Acestea sunt credința, rugăciunea și postul. Mântuitorul Hristos spune: „Toate sunt cu putință celui ce crede”. De aceea trebuie să credem și să nădăjduim că lumea se va vindeca de acest „duh al muțeniei”, numit coronavirus; că Dumnezeu nu și-a luat mâna Sa ocrotitoare și milostivă de peste noi și că va pune capăt acestei încercări, înainte de a ne pierde pe toți. Trebuie să credem că această criză va lua sfârșit și că o vom depăși sănătoși. Apoi trebuie să continuăm postul și rugăciunea zi de zi. Ne întrebăm dacă ajută? Ajută. Ajută să ne mențim în dialog cu Dumnezeu, ajută să ținem sufletul treaz, neatrofiat, în formă; ajută să ne păstrăm sănătatea trupului și tonusul sufletului.

 

     Să nu ezităm niciun moment, să cerem lui Dumnezeu credința să credem că totul va fi bine. Să recităm cât mai des rugăciunea tatălui tânărului vindecat din Evanghelia de azi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”


Bucuria Buneivestiri

     Dragi credincioși, mâine este sărbătoarea Buneivestiri. Este o sărbătoare a bucurie: Dumnezeu privește cu îndurare asupra lumii și hotărăște să trimită pe Fiul Său să se nască din Fecioara Maria și să ne mântuiască. Bunavestire este începutul noii creații. Hristos este noul Adam. Fecioara Maria este noua Eva, mama tuturor neamurilor, cea care nu se lasă ispitită de șarpe, ci îi calcă capul, iar șarpele o înțeapă în călcâi. Durerea înțepăturii o va simții Preacurata sub crucea fiului ei răstignit.

     Bunavestire este apropierea lui Dumnezeu de oameni. Este momentul în care simțim cel mai puternic că Dumnezeu este cu noi, că nu ne-a părăsit niciodată, ci ne iubește și se îndură de noi și dorește să ne salveze. La Bunavestire Dumnezeu trimite pe arhanghelul Gavriil să ne dea o veste mare: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut să se facă Fiul al Omului, să devină asemenea nouă (In.3,16). Ce dar de la Dumnezeu poate fi mai mare, decât acela de a se face El Însuși ca noi, venind El Însuși printre noi, ca să ne înțeleagă lipsurile, bolile, neputințele, traumele, tristețile, angoasele și să le vindece, luându-le asupra Sa?

     Bunavestire ne dă speranță. Dumnezeu este cu noi. Hristos este în mijlocul nostru. Dumnezeu nu ne lasă pradă disperării și morții. El, care S-a făcut om din iubire pentru oameni, ne înțelege, ne însoțește, ne poartă pe brațele Sale peste abisurile existenței noastre pământești. Să credem cu tărie acest lucru!

     În Fecioara Maria se împlinește bucuria Buneivestiri. Dumnezeu o alege pe ea să fie noua Eva, mama tuturor oamenilor. Fecioara Maria este mama noastră. Și precum aleargă copilul la mama sa atunci când are nevoie de hrană, protecție și alinare, tot așa să alergăm și noi, în rugăciune, la mama noastră spirituală, la Fecioara Maria, sub al cărei acoperământ scăpăm de tulburare și nevoie.

Maica Domnului și toți Îngerii să ne ocrotească și să ne mântuiască în aceste timpuri de restriște.

 

Dragi credincioși vă recomand să recitați această rugăciune a Fecioarei Maria:

„Mărește sufletul meu pe Domnul,

Și s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,

Că a căutat spre smerenia roabei Sale.

Că, iată, de acum mă vor fericii toate neamurile.

Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui.

Și mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de El.

Făcut-a tărie cu brațul Său, risipit-a pe cei mândrii în cugetul inimii lor.

Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți,

Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară, deșerți.

A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-și aducă aminte de mila Sa,

 

Precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui, în veac.” (Lc.1,46-55)


ACTUAL:

Din cauza pandemiei cu coronavirus se SUSPENDĂ toate slujbele și activitățile parohiei noastre până la o dată care va fi comunicată ulterior.  


Seară de film: Maria - Inima României


Pelerinaj la Worms, la moaștele Sf. Nicolae

6 decembrie. O zi deosebită pentru toată suflarea creştinească, dar mai ales pentru copiii care în fiecare an îşi lustruiesc ghetuţele cu emoţie şi nerăbdare în aşteptarea cadourilor de la Moş Nicolae, nimeni altul decât înşuşi Sfântul Ierarh Nicolae.

Nici credincioşii Parohiei Române Greco-Catolice „Fecioara Maria” din Mainz și Mannheim nu au fost lipsiţi de daruri sufletești de 6 decembrie. Prin mijlocirea Sfântului Ierarh Nicolae şi prin osteneala părintelui-paroh Dan-Cristian Vișa s-a organizat un pelerinaj la maiestuoasa Catedrală din Worms, unde, într-o capelă micuţă şi plină de har, pelerinii au putut să se închine la moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, aduse chiar de la Bari, unde se află întregul trup al marelui propovăduitor al Domnului nostru Isus Hristos, şi au putut să participe la Sfânta Liturghie într-o atmosferă sfințitoare.  

La sfârşitul Sfintei Liturghii, ca binecuvântare de la Moş Nicolae, copiii prezenţi au primit un mic cadou. 

Împliniţi sufleteşte şi hrăniţi duhovniceşte, cu o închinăciune, credincioşii  şi-au luat rămas bun de la moaştele Sfântului Nicolae, cu speranţa că rugăciunile lor au ajuns la Domnul prin mijlocirea Sfântului, și că se vor întoarce și la anul.

(Raul Marincău)


1 Decembrie - Ziua Națională a României

Duminică, 1 decembrie 2019, românii de pretutindeni au sărbătorit cu mare bucurie şi mândrie Ziua Națională a României.

Şi românii din Mainz şi din împrejurimi s-au adunat cu mic cu mare, încă de la primele ore ale dimineţii, la Sfânta Liturghie de la Parohia Română Greco-Catolică „Fecioara Maria” din Mainz, unde s-au rugat şi au cântat româneşte alături de invitatul special Liviu Neamţu, care a susţinut un recital de colinde şi cântece patriotice dedicate acestui eveniment deosebit.

După terminarea Sfintei Liturghii preotul paroh Dan-Cristian Vișa a oficiat slujba de Te Deum. Apoi toţi cei prezenţi au cântat în cor imnul „Deșteaptă-te, române!”, care a trezit multă emoție. 

Domnul dr. Roman Baican a fost prezent şi anul acesta la eveniment, rostind un scurt discurs despre însemnătatea şi importanţa istorică a evenimentului Marii Uniri de la 1918.

Drapelul României şi costumele populare tradiţionale purtate atât de adulţi, cât şi de copii au conturat de asemenea această sărbătoarea românească.

Românii au putut sărbători în continuare Ziua Națională, participând la agapa festivă de la sala parohială, unde bucatele tradiţionale alese şi invitatul special Liviu Neamțu i-au făcut să se simtă ca acasă.

 

(Georgiana Marincău)


Imnul Episcopilor Martiri

Partitura Imnului Episcopilor Martiri este transcrisă după înregistrările audio de pe pagina de internet www.papafrancisclablaj.ro.

Download
Imnul Episcopilor Martiri varianta 1
Imnul Episcopilor Martiri V1.pdf
Adobe Acrobat Dokument 418.9 KB
Download
Imnul Episcopilor Martiri varianta 2
Imnul Episcopilor Martiri V2.pdf
Adobe Acrobat Dokument 420.6 KB

Troparul Fericiților Episcopi Martiri ai Bisericii Române Unite

Partitura Troparului Fericiților Episcopi Martiri este transcrisă după înregistrările audio de pe pagina de internet www.papafrancisclablaj.ro.

Download
Troparul Fericiților Episcopi Martiri
Tropar Episcopii Martiri. Vers 7.pdf
Adobe Acrobat Dokument 166.8 KB

Condacul Fericiților Episcopi Martiri ai Bisericii Române Unite

Partitura Condacului Fericiților Episcopi Martiri este transcrisă după înregistrările audio de pe pagina de internet www.papafrancisclablaj.ro.

Download
Condac Fericiții Episcopi Martiri
Condac Episcopii Martiri. Vers 1.pdf
Adobe Acrobat Dokument 320.7 KB

Din suflet pentru suflete

Trei case de copii din România, Săcele, judeţul Braşov, se vor bucura de Crăciun de cadouri frumoase, trimise din Germania, special pentru ei. La această acţiune caritabilă au contribuit şi credincioşii din parohia noastră, care au avut deschiderea, în prag de sărbătoare, să participe la realizarea de mici bucurii.  Astfel, pe lângă minunea naşterii Mântuitorului nostru, copii  vor beneficia de articole vestimentare, dulciuri, jucării şi diverse obiecte utile.


Centenarul Marii Uniri de la 1918 sărbătorit la Mainz

 

De 1 decembrie, românii din Mainz și împrejurimi s-au adunat la Parohia Română Greco-Catolică „Fecioara Maria” din Mainz pentru a sărbători aşa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri.

 

Tânărul David Sviştea a deschis evenimentul cu interpretarea la trompetă a Imnului Naţional al României, „Deșteaptă-te, române!”. A reuşit să trezească astfel, în inimile celor prezenţi, sentimentul patriotic de apartenenţă, care dăinuie mereu în sufletele noastre, a românilor, indiferent de locul în care ne-am afla. Momentul a fost urmat de rugăciunea de mulţumire, Te Deum, oficiată de părintele-paroh Dan-Cristian Vişa.

 

Într-un singur glas şi cu toată puterea, românii aflaţi la această sărbătoare au intonat Imnul Naţional al României, făcând biserica Dreikönigekapelle din Mainz să răsune de 1 decembrie în tonuri româneşti.

 

Domnul dr. Roman Baican a completat festivitatea cu o introspecţie în istoria evenimentelor naționale și europene, care au condus la Marea Unire de la 1918.

 

După introducerea oficială a sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, petrecerea zilei naţionale a fost continuată la sala parohială. De aici nu au lipsit bucatele tradiţionale româneşti, cântecul, jocul şi voia bună, specifice compatrioţilor noştri.

 

Mulţi dintre participanţi au cinstit întregul eveniment şi prin îmbrăcarea costumelor populare tradiţionale româneşti din toată ţara. Hora Unirii a fost jucată în acordurile vioarei artistului Ionel Chiriţă, care a venit împreună cu familia tocmai de la Mannheim pentru a simţi şi a sărbători 1 Decembrie româneşte!

 

Rita-Paula Gherghescu


Film documentar: Marea Unire - România, la 100 de ani

În pregătirea comemorării Centenarului Unirii de la 1918, parohia greco-catolică din Mainz, vă invită vineri, 23.11, la ora 19:00 la proiecția filmului documentar „Marea Unire - România, la 100 de ani”, cu subtitrare în limba germană, la sala parohială din Domstr. 3, 55116 Mainz. Posibilitate de parcare în curtea bisericii noastre, Ballplatz 1, 55116 Mainz.
Vă așteptăm cu drag!


Sfântă Liturghie în Domul din Mainz în cadrul Săptămânii Interculturale, 9.9.2018

 

Săptămâna Interculturală de la Mainz a fost marcată anul acesta şi în parohia noastră. Dumincă, 09.09.2018, alături de părintele nostru Dan-Cristian Vişa, credincioşii parohiei greco-catolice „Fecioara Maria”  au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie celebrată în Domul din Mainz,  împreună cu celelalte comunităţi de limbă maternă din Mainz.

 

Rândurile imperiosului Dom au fost completate de credincioşii din comunitatea italiană, din comunitatea croată, din comunitatea spaniolă, cea poloneză, cea portugheză şi comunitatea română. In afară de limba vorbită, un alt element distinctiv l-a constituit îmbrăcămintea specifică fiecărei ţări. MândrIA noastră naţională  s-a făcut remarcată prin tradiţionala ie românească.

 

Ceremonia religioasă a debutat cu un cântec, interpretat în toate limbile comunităţilor participante, fiind evidenţiat caracterul multicultural al întregului eveniment. În acest context, părintele protopop Markus Kölzer a comparat credincioşii de naţionalitate diferită cu un buchet uriaş de flori, fiecare dintre aceştia fiind o floare de altă culoare, fapt ce defineşte diversitatea, iar buchetul în sine semnificând unitatea. De altfel, versetul central al predicii rostite de părintele Kölzer a comparat unitatea cu organismul uman: „Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos”- 1 Corinteni 12:12. El a subliniat că DIVERSITATEA, reprezentată de toate organele corpului uman, poate să funcţioneze doar prin UNITATE, care, în esenţă, este CREDINŢA.

 

Un moment cu totul deosebit pentru comunitatea noastră l-a constituit interpretarea Doxologiei Celei Mari în limba română, de către corul bisericii noastre. Cu inima plină de emoţie, mândre, îmbrăcate în portul tradiţional românesc, vocile membrelor corului au răsunat într-o armonie perfectă şi au reuşit să creeze o memorabilă şi emoţionantă amintire pentru toţi cei prezenţi. De asemenea, pe parcursul ceremoniei, au mai fost citite un fragment din Evanghelie şi o ectenie în limba română.

 

Adunaţi sub cupola credinţei, în cadrul tematicii interculturale, fiecare comunitate a experimentat trăirea unică conferită de dragostea şi pacea Lui Hristos!

Aflată la prima participare la Săptămâna Interculturală, Parohia Română Greco-Catolică „Fecioara Maria” rămâne în legătură strânsă cu celelalte parohii de limbă maternă din Mainz.

 

Rita-Paula Gherghescu


Vizită arhierească la un an de activitate pastorală greco-catolică la Mainz, 02.09.2018


Programul lunii septembrie