Biserica Română Unită cu Roma a luat ființă în anul 1700, prin trecerea episcopului ortodox ardelean Atanasie Anghel, împreună cu o parte din clericii și credincioșii săi, la Biserica Romei. Actul de unire prevedea acceptarea de către uniți a patru puncte doctrinare, numite și punctele florentine: primatul papal, purcederea Sfântului Spirit de la Tatăl și de la Fiul, existența purgatoriului, consacrarea cu pâine nedospită. Actul stipula, de asemnea, și condiția păstrării de către uniții a ritului românesc bizantin, practicat până la unire, însemnând liturgia, calendarul, sărbătorile și posturile. Prin această unire, Biserica Romei și Împăratul de la Viena, au urmărit să sporească numărul catolicilor în Transilvania, care scazuse mult odată cu răspândirea reformei în acest principat din Imperiul Habsburgic. De cealaltă parte, românii ardeleni doreau să obțină aceleași drepturi și libertăți pe care le aveau celelalte trei națiuni privilegiate -sașii, maghiarii și secuii- locuitoare în Transilvania.

Dar cum aceaste drepturi nu au fost acordate imediat nici după unirea cu Biserica Romei, românii uniți au început singuri lupta pentru emancipare. Nu cu arme și violență, desigur, ci cu școli. Episcopi uniți, precum Inochentie Micu-Klein și Petru Pavel Aron, care putuseră studia în străinătate, au înființat și au susținut școli de învățământ mediu și superior la Blaj și în alte localități din Ardeal. Pe acest fundament spiritual și cultural s-a născut, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, o mișcare de emancipare politică, socială, culturală și spirituală a românilor din Transilvania, numită Școala Ardeleană, care timp de aproape un secol a militat pentru dobândirea pentru români de drepturi egale cu celelalte națiuni conlocuitoare –memoriul Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (1791)-, dar și pentru trezirea și formarea constiinței unei națiuni unice a tuturor românilor -prin școli cu predare în limba română, cărți tipărite-, cât și pentru păstrarea identității etnice și religioase a românilor.

Idealul românilor de a se uni într-o singură națiune s-a realizat abia după Primul Război Mondial. La 1 Decembrie 1918 episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, a citit la Alba-Iulia Rezoluția de Unire a Transilvaniei cu România. Constituția României din anul 1923 prevedea că Biserica Ortodoxă Română și Biserica Unită cu Roma, Greco-Catolică sunt biserici naționale, pentru că au contrubuit decisiv a formarea statului național România. În perioada dintre cele două Războaie Mondiale Biserica Unită avea o Mitropolie la Blaj și patru episcopii sufagane, la Oradea, Lugoj, Cluj-Gherla și Maramureș. La recensământul din 1930 în jur de 30% dintre românii din Transilvania și 8% din populația țării erau greco-catolici.

Calvarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a început după al Doilea Război Mondial, când România a intrat în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Regele Mihai I al României a fost forțat să abdice și să părăsească țara, iar Partidul Comunist a preluat puterea în Stat. Politica lui Stalin privind cultele religioase, care fusese aplicată anterior în Ucraina, iar acum și în România, nu tolera decât o Biserică de Stat, pe cea Ortodoxă. Astfel, în 1948 Biserica Unită a fost scoasă în afara legii. S-a făcut o trecere forțată a clericilor și credincioșilor greco-catolici la Biserica Ortodoxă Română. Proprietățile Bisericii Unite au trecut, de asemenea, în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Cu toate acestea niciunul dintre episcopii uniți nu a semnat trecerea. Ca urmare toți cei șapte episcopi greco-catolici – Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu -au fost încarcerați și torturați, murind în închisorile comuniste sau la scurtă vreme după ce au fost eliberați. În perioada regimului comunist Biserica Greco-catolică a continuat să existe în clandestinitate și în Diaspora.

Dupa căderea comunismului, în 1989, Biserica Română Unită a reintrat în legalitate. A început un lung proces pentru recuperarea bisericilor și a proprietăților confiscate de regimul comunist, proces care durează și astăzi. De asemenea, s-a introdus la Roma cauza de beatificare a celor șapte episcopi greco-catolici morți sub persecuția comnunistă. În 2005 Papa Benedict al XVI-lea a ridicat Biserica Unită la rangul de Arhiepiscopie Majoră. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-catolică, este una dintre cele 23 de Biserici sui iurisorientale care compun Biserica Catolică.